În acest articol voi discuta despre instalația și procesul de osmoză inversă cât și utilitatea unei astfel de instalații în acvaristică.

Instalația de osmoză se prezintă sub forma unui aparat format din mai mulți cilindri interconectați ce realizează prefiltrarea, filtrarea principală și postfiltrarea. Este folosit la purificarea apei pentru aplicații unde apă de o calitate mare, slab contaminată ionic, este necesară.

Bazinul cu creveți este adesea unul din beneficiarii acestui aparat, unde apa de o calitate mare (TDS mic) este necesară când vrem să ținem specii de creveți deosebiți, cu cerințe de TDS între 150-200ppm. Apa de la rețea fiind adesea improprie datorită calității scăzute, conținutului mineral impropriu sau contaminanților toxici.

Instalația de osmoză inversă ne ajută să producem apă aproximativ pură din aproape orice fel de sursă de apă. De ce aproximativ? Procedura de osmoză inversă este în esență sinonimă cu datul prin sită.

Această metodă de filtrare exploatează o proprietate a moleculei de apă, dimensiunea. Molecula de apă având dimensiuni reduse față de majoritatea contaminanților (orice altă substanță din apă care nu este moleculă de apă).

Astfel, se poate folosi o abordare de filtrare clasică ce nu implică folosirea de alte substanțe sau reacții/procedee chimice complicate.
Instalația de osmoză este în esența ei, cum am spus și mai sus, o sită pentru molecule.

După cum știm, o sită nu filtrează perfect. Nici această instalație nu atinge perfecțiunea. Puritatea apei rezultate are de regulă un procentaj de 90%-96% apă pură în funcție de procesul de fabricație a membranei. Cele mai ieftine aflându-se în jurul pragului de 90% iar cele mai scumpe se apropie de 98%.

Există diverse metode alternative de postfiltrare pentru a îmbunătăți performanța ce nu țin neapărat de osmoza inversă când este necesară o puritate ce tinde către aproape de 100%.

Deși acest procedeu de a filtra apa nu a fost conceput pentru uzul în acvaristică și este în prezent folosit în multe domenii industriale cât și în producerea apei potabile din apa de mare, metoda de filtrare și-a dovedit practicabilitatea în acest hobby datorită ușurinței în instalare/utilizare, complexității și costurilor reduse față de alte procedee de filtrare a apei ce produc o puritate similară.

În continuare voi detalia doar părțile relevante în acvaristică legate de acest aparat.

De ce se numește inversă?

Ca să vorbim despre osmoza inversă trebuie să înțelegem ce înseamnă osmoza.

Am scris despre acest proces în articolul despre TDS dar am să descriu pe scurt din nou.

Fenomenul de osmoză se produce când două soluții apoase de concentrații diferite sunt despărțite de o membrană semi-permeabilă. În mod natural apa pură difuzează prin membrana semi-permeabilă din soluția cu concentrație mai mică în soluția cu concentrație mai mare, având tendința de egalizare a concentrațiilor în ambele soluții. Deci, de stabilire a unui echilibru.

Viteza cu care se petrece acest fenomen este determinată de diferența în nivelul de concentrație dintre cele două corpuri de lichid și se numește presiune osmotică.

Osmoza inversă este un proces tehnic care, după denumire, inversează fenomenul de osmoză. Când aplicăm o presiune crescută asupra oricărei din cele două soluții se va forța un procentaj mare doar de apă prin membrana semi-permeabilă către celălalt corp de soluție. Astfel obținem într-o parte o soluție foarte diluată (90% – 96% apă) ce se mai numește și permeat în limbaj tehnic iar în partea cealaltă a membranei o soluție ce conține resturile dizolvate în apă ce se numește concentrat.

Presiunea aplicată trebuie să depășească presiunea osmotică, ce în acest caz este o forță care se opune direcției de deplasare a apei pentru ca acest proces să se petreacă.

În funcție de cât de mare este presiunea osmotică (cât de mare este diferența de concentrații dintre cele două soluții) trebuie să aplicăm o presiune mai mare sau mai mică pentru a mișca aceeași cantitate de apă prin membrană.

Acest aspect este destul de important pentru că afectează randamentul, cu cât mai contaminat este lichidul pe care îl filtrăm pe atât mai scăzut este randamentul la aceeași presiune aplicată deoarece presiunea osmotică va fi mai mare.

Drept urmare, o presiune de 2-17 bari este necesară pentru apă dulce și 40-82 de bari pentru apa sarată, aceasta din urmă fiind bogată în minerale ce vor crește presiunea osmotică.

Din ce este compusă instalația de osmoză inversă?

Instalația de osmoză inversă este compusă din mai multe elemente, voi explica și de ce. Membrana semi-permeabilă fiind un mediu ce conține pori de dimensiuni nanometrice (0,1-5 nanometri) se poate înfunda ușor astfel scăzând durata de utilizare considerabil.

De aceea o instalație de osmoză are în compoziție mai multe stagii de filtrare în funcție de scopul utilizării ei, de randamentul cât și puritatea cerută.

Cea mai simplă construcție a unei astfel de instalații conține doar elementele de prefiltrare: filtrul de carbon activ, filtrul de sediment (particule) și filtrul principal

Această construcție produce o apă improprie consumului uman ea neavând stagii de post-filtrare care să remineralizeze, corecteze gustul, dezinfecteze apa rezultată.

O instalație de osmoză de uz casnic poate avea mai multe stagii de prefiltrare cât și postfiltrare. În uzul acvaristic fiind suficientă o instalație ca cea din imaginea de mai sus.

Prefiltrarea

Stagiile de prefiltrare pot include mai multe elemente fiecare vizând un contaminant din apa de filtrat.

Primul stagiu este cel de carbon activ. Acest stagiu realizează o filtrare chimică, absorbind clorul și alți compuși organici din apă (de regulă compuși secundari din prelucrarea petrolului, pesticide, solvenți industriali), elimină mirosurile, tentele de culoare și gustul apei dar ne interesează în mod special absorbția clorului.

Dacă alegi să suplimetezi prefiltrarea trebuie să știi că aceste filtre se prezintă în mai multe variante. De regulă deosebirea lor se face pe baza porozității ce poate varia în funcție de scopul filtrului și se măsoară în microni.

De preferat fiind un filtru de porozitate mică. Asigură o filtrare mai bună a substanțelor chimice un material din carbon activ cu o suprafață de contact mai mare.

În uzul acvaristic este recomandată o porozitate nu mai mare de 5 microni. Populare dar mai ineficiente fiind filtrele din carbon activ granular ce trebuiesc evitate deoarece au o porozitate prea mare iar efectul lor este prea mic.

Cel mai bine este să ne orientăm după acest parametru când cumpărăm cartușul/filtrul de carbon activ iar în absența informației este de preferat un filtru din bloc de carbon activ.

Al doilea stagiu ce intră în contact cu apa ce urmează să fie filtrată este cel de sediment sau macroparticule și are ca scop filtrarea mecanică.

Acest stagiu îl umează pe cel de carbon activ pentru a reține pulberi sau bucăți ce pot fi eliminate de filtrul cu cărbune activ.

Sunt de regulă inerte chimic, nu vor filtra ioni și alte molecule deoarece porozitatea lor e destul de mare încât să permită trecerea particulelor mai mici de 5-10 microni.

Ele au rolul de a proteja elementele filtrante următoare de a se înfunda cu nisip, rugină și diverse alte resturi.

Folosirea unui filtru cu carbon activ este importantă deoarece majoritatea instalațiilor moderne folosesc un material compozit din film subțire (TFC/TFM) ce este atacat de clor cauzând uzura prematură a materialului din care este alcătuită membrana semi-permeabilă.

În trecut, materialul de bază folosit la fabricarea membranei semi-permabile era Triacetatul celulozic (CTA). Acest material nu era afectat de clorul din apă dar era afectat de bacteriile ce puteau să consume membrana semi-permeabilă. Acest material nu se mai folosește în prezent, l-am menționat pentru cazul în care te întâlnești cu o astfel de unitate mai veche.

Atenție, aceste filtre nu opresc/reduc microbii, sodiul, nitrații, fosfații, fluorul sau duritatea(ionii de Calciu, Magneziu și carbonații)!

De reținut că prefiltrarea are ca scop principal reducerea grosieră a contaminanților macroscopici și asigurarea unei durate de utilizare a membranei cât mai mari.

Filtrarea principală

Stagiul principal de filtrare, unde fenomenul de osmoză inversă are loc, se petrece pe suprafața membranei semi-permeabile.

Pentru a oferi un randament util, membrana are nevoie de o suprafață de lucru mare iar asta ar fi impractic așa că s-a conceput o structură în formă de sul pentru a economisi spațiu.

Esențialul este să reții că aceste membrane se numesc generic membrane pe film subțire compozit (TFC) sau membrane pe film subțire (TFM). Așa îți dai seama dacă este o membrană sintetică sau nu.

De reținut, aceste membrane sunt alcătuite din materiale fără o structură ordonată. În urma procesului de fabricare pot apărea mici imperfecțiuni microscopice care per total afectează cât de bine filtrează acest stagiu.
Din acest motiv, există producători de instalații de osmoză inversă de larg consum ce pot garanta un procent mare de filtrare fără stagii postfiltrare suplimentare.

Procente de 98% se pot obține doar din membrana semi-permeabilă de o fabricație mai bună dar și costul crește. Pentru acvarii de apă dulce nu este nevoie de o puritate atât de mare, voi detalia mai jos de ce.

De regulă instalațiile cu o rată de rejecție mare sunt folosite în laboratoare, fabrici de semiconductori și în acvaristica de apă sărată, voi explica mai departe și acest aspect.

Postfiltrarea

Stagiul de postfiltrare este conceput pentru a reține particule ce reușesc să treacă de membrana semi-permeabilă. Ele tratează doar chimic apa prin folosirea unor rășini speciale ce au proprietăți de reținere a diverselor substanțe țintite.

Stagiul de postfiltrare este folosit mai mult pentru corecții chimice asupra apei, fie că se adaugă substanțe sau se scot.

Am precizat deja că metoda de filtrare prin osmoză inversă nu este perfectă. În funcție de uzură, materiale, proces de fabricație, membrana va avea o rată de filtrare variabilă.

Aceste rășini sunt de obicei alcătuite din materiale costisitoare, impractice pentru folosirea lor exclusivă în procesul de filtrare a apei de uz casnic. Ele având un rol specializat.

Prefiltrarea apei printr-un stagiu de osmoză inversă asigură acestor rășini o durată de exploatare practică chiar și pentru acvaristică.

Ele având calitatea principală de a reține ioni, restul contaminanților find deja eliminați prin osmoză inversă, puținul care va trece de acest tip de filtrare fiind captat cu ajutorul acestor rășini schimbătoare de ioni, astfel, se poate ajunge la o puritate a apei de aproape 100%.

Procesul acesta de filtrare acționează chimic asupra apei înlocuind ionii diverselor substanțe țintite cu ioni de hidrogen(H+) sau hidroxil(-OH) ce apoi se recombină pentru a forma apă.

Aceste rășini se numesc generic deionizatoare. Ele sunt împărțite în două mari categorii:

• rășini anionice
• rășini cationice.

În funcție de sarcina electrică a ionului pe care îl schimbă ele pot reține diverse feluri de ioni:

• Rășinile cationice rețin ioni de: Calciu (Ca++), Magneziu(Mg++), Fier(Fe+++), Mangan(Mn++), Sodiu(Na+) și Hidrogen(H+).
• Rășinile anionice rețin ioni de: Clorură(Cl-), Sulfat(SO4=), Nitrat(NO3=), Carbonat(CO3=), Silicat(SiO2-) și Hidroxil(OH-).

De reținut că apa își va modifica pH-ul la trecerea prin aceste rășini. După cum putem observa, ambele tipuri vor elibera și ioni de Hidrogen și/sau Hidroxil. Nu neapărat într-o proporție egală astfel determinând un pH diferit la ieșire din acest stagiu de filtrare decât cel de intrare.
Rășinile cationice provocând creșterea pH-ului pe când cele anionice scăderea lui.

Lista de substanțe absorbite este mai mult exemplificativă. Orice substanță în formă ionică va fi absorbită de aceste rășini.
Ele nu deosebesc decât după masa și sarcina electrică a ionului absorbit.

Spre exemplu: ionii cu masa mică, încărcați cu o sarcină electrică mare vor fi absorbiți mai ușor. ionii cu o masă mare și o sarcină electrică mică vor fi absorbiți mai greu.

Rășinile au ca bază un material chimic ce se prezintă sub formă de pelete foarte mici, aspectul fizic find de praf sau gel.

Unele din ele se pot regera după ce și-au atins capacitatea maximă de absorbție prin tratarea ori cu un acid puternic (acid sulfuric) ori cu o bază puternică (hidroxid de sodiu) pentru a-i da proprietăți anionice sau cationice. Din motive de siguranță acest proces este recomandat să se realizeze la furnizorul de astfel de materiale unde se prelucrează în laboratoare specializate deoarece substanțele folosite sunt periculoase.

Tratarea apei cu aceste rășini poate fi făcută ori prin mai multe etape individuale (rășină anionică apoi rășină cationică) ori printr-unul singur ce conține un amestec din ambele tipuri de rășini.

Unele rășini sunt concepute să-și schimbe culoarea ca indicator al gradului de încărcare ca și măsură de confort în utilizare altfel este necesar să monitorizăm constant apa filtrată cu un TDS-metru pentru a stabili dacă rășinile necesită înlocuire.

Alte stagii de postfiltrare pot include stagii de corectare a gustului, remineralizare, control biologic. Aceste stagii nu au o utilitate în acvaristică iar unele dintre ele pot fi chiar dăunătoare. În special cele ce adaugă compuși chimici în apa filtrată cum sunt cele de remineralizare. De aceea este bine să evităm instalații care au stagii de postfiltrare în plus față de cele descrise în acest articol.

O excepție ar fi filtrul de control biologic ce are ca scop asigurarea că viruși/bacterii nu au trecut de filtre. Ele pot folosi o lampă UV sau un ozonizator pentru a elimina microorganismele ce au reușit să treacă de filtre. Virușii, sporii de alge sau bacterii sunt destul de mici încât să treacă într-o proporție redusă prin tot procesul de filtrare.

Randamentul

Deoarece procesul de filtrare necesită timp pentru a procesa apa, un aspect destul de important al unei unități de osmoză inversă este randamentul ei.

Mai exact, ce volum/timp de apă filtrată poate produce. Randamentul fiind unul din atributele importante ale unei unități, va fi detaliat de către producător. Acesta explică în manualul produsului la ce presiune și temperatură unitatea va produce un volum/timp de referință.

Valorile uzuale variază între 100L/24h și 190L/24h la o presiune de 3 bari și temperatură de 25 de grade Celsius pentru unități de uz casnic.

De reținut că randamentul este o valoare variabilă. Ea poate varia în funcție de presiune, temperatură și cât de contaminată este apa de la sursă.

Temperatura afectează performanța instalației indirect. Ea afecteaza de fapt presiunea. Cu cât avem o presiune crescută cu atât mai mare va fi randamentul. De aceea, randamentul tinde să fie mai scăzut iarna când apa de la sursă are o temperatură scăzută față de vară.

Prefiltrarea încărcată va afecta și ea randamentul deoarece va scădea presiunea de intrare în stagiul de osmoză inversă.

Acest echipament funcționează de regulă pe baza presiunii apei de la rețea. În cazul în care aceasta este prea mică sau nu folosim un furnizor de apă ci o fântână sau puț, există și echipamente ce includ o pompă în vederea menținerii unei presiuni corespunzătoare.

Pentru un randament crescut, când un volum de apă mare este necesar, se pot folosi mai multe echipamente în paralel sau unul cu pompă ce va produce un debit care să satisfacă cerința.

O unitate de osmoză inversă tipică are un randament mediu de 120L/24h. Dacă se folosesc stagii multiple de prefiltrare se poate obține un randament un pic mai crescut. In cazul meu, unitatea produce 12L in 4 ore.

Cât filtrăm și cât aruncăm?

Ca și volum total de apă consumată, instalația de osmoză are de obicei o rată de 4:1. Adică se aruncă 4 L de apă pentru fiecare litru de apă filtrată produsă.

Această rație nu este legată de performanțele produsului dar este legată de randament.

Pentru a preveni înfundarea membranei cu particulele respinse avem nevoie de un debit de apă ce va fi utilizat în spălarea membranei.
Acest proces se petrece în timpul utilizării instalației și nu este necesar să intervenim în niciun fel.

O mare parte din apa aruncată este folosită în acest scop. Există și instalații ce folosesc un sistem cu valve pentru a realiza operația de curățare periodică a membranei dar per total nu se realizează o economie a consumului de apă indiferent dacă folosim o unitate cu sistem de spălare continuă a membranei sau una cu spălare periodică.

Întreținerea

Filtrele folosite în stagiile de prefiltrare se vor schimba de mai multe ori înainte ca membrana semi-permeabilă să devină inutilizabilă. Frecvența cu care aceste filtre trebuiesc schimbate nu poate fi determinată cu precizie deoarece încărcarea apei de la sursă poate fi mai mică sau mai mare în baza unor factori ce nu-i putem controla.

De regulă filtrele/cartușele folosite în acest stagiu este bine să fie schimbate la 6 luni în cazul în care instalația este folosită frecvent (ex.: alimentează cu apă întreaga gospodărie) sau 1 an când este folosită sporadic cum este cazul în acvaristică.

Membrana semi-permeabilă are o durată de viață destul de mare. Materialele sintetice moderne au o durată de exploatare de 1 până la 6-8 ani în funcție de cât de des este folosită instalația. Însă, ea poate fi ușor scurtată prin mici neglijențe ce nu par a fi răufăcătoare la prima vedere.

Cea mai frecvent întâlnită este ignorarea schimbării prefiltrelor la intervale regulate de timp. Prețul unei membrane noi depășind ușor costurile schimbării de până la 2-3 ori a materialelor din stagiul de prefiltrare.

Intervalul depinde de cât de des folosim instalația și cât de contaminată este apa de la sursă. În absența unei informații precise despre nivelul de contaminare al sursei este recomandat să se schimbe cel puțin filtrul de carbon activ la intervale regulate pentru a preveni uzura prematură a membranei dacă apa de la sursă este tratată cu clor.

Membranele din materiale sintetice deși imune la acțiunea bacteriilor este bine să le spălăm dacă unitatea nu a fost folosită o perioadă mai mare de 1-2 săptămâni. Această spălare se face lăsând instalația să lucreze 30-60 minute în gol înainte de a colecta apa filtrată pentru uz.

Parte din întreținerea unei astfel de instalații ține și de determinarea când membrana nu mai performează conform specificațiilor.

O scădere considerabilă a debitului când stagiul de prefiltrare este întreținut corespunzător poate semnala o membrană ce a ajuns la capătul duratei de exploatare utile datorită înfundării ei cu particule reținute în urma filtrării.

Puritatea apei se poate determina cu un conductometru (EC metru) sau TDS-metru. Am scris mai pe larg despre acest instrument în articolul despre TDS. O măsurătoare considerată în parametri normali nu trebuie să depășească 10-15ppm TDS pentru unitățile ce nu conțin un stagiu de postfiltrare cu rășini deionizatoare.

Această măsurătoare este singurul indiciu că membrana nu mai filtrează corespunzător și este timpul s-o schimbăm.

În cazul în care se realizează și o postfiltrare cu rășini deionizatoare valoarea măsurată ar trebui să fie apropiată de 0ppm TDS. Orice crestere poate indica faptul că rășina este încărcată și nu mai reține aceeași cantitate de ioni contaminanți.

Încărcarea prematură a rășinilor poate semnala o uzură a membranei! Este recomandată măsurarea apei de ieșire când se face schimbul rășinilor pentru a verifica dacă membrana scapă mai mulți contaminanți decât de obicei.

Instalare, utilizare și considerente practice

Cât de greu se instalează un astfel de echipament? Chiar și o gospodină o poate face!

Când mi-am luat prima dată instalația de osmoză am descoperit că se poate cupla direct la robinetul de la baie, exact ca în poza de mai jos:

 

Acest adaptor nu este livrat cu instalația ci trebuie cumpărat separat.
El permite cuplarea rapidă la robinet a furtunului de intrare în instalația de osmoză. Este ideal când avem un bazin mic și este suficientă o cantitate mică de apă.

Adaptorul este produs de Gardena și se găsește în orice supermarket de bricolaj, arată așa:

Mai ai nevoie de o găleată pentru colectarea apei filtrate. În cazul în care ai un bazin mai mare va fi totuși nevoie de un rezervor de apă mai mare în afară de găleata folosită pentru colectarea apei filtrate.

Datorită timpului destul de mare de producere al apei osmozate este recomandată folosirea unui recipient tampon. O galeată, pubelă, canistră, butoi care să stocheze apa purificată.
Eu folosesc o pubelă de 50L pentru a stoca o rezervă suficient de mare pentru schimburile de apă.

O astfel de pubelă este suficientă pentru un bazin de 300-450L.

Atenție, apa de osmoză trebuie remineralizată înainte de a fi folosită în bazinele de apă dulce. Acest proces poate fi realizat prin amestecarea apei de osmoză cu cea de la rețea sau folosirea exclusiv a apei de osmoză și a produselor dedicate remineralizării.

Despre remineralizare voi discuta mai pe larg într-un articol viitor.

Ca și costuri, instalația de osmoză și toate accesoriile vor atârna de portofel în felul următor:

• Instalația de osmoză = 300-400Lei
• Găleată 10L = 10Lei
• Pubelă 50L (opțională) = 50Lei
• TDS-metru = 60-70Lei
• Adaptor robinet = 30-40Lei
• Test pH (opțional) = 30Lei
• Test gH (opțional) = 30Lei
• Test kH (opțional) = 30Lei

Costul total al tuturor articolelor (noi) la prețurile cele mai mari se ridică la 660Lei. O instalație de CO2 modestă (sh) costă în medie 1000Lei.

Schimbarea cartușelor de prefiltrare la instalația de osmoză costă 60-80Lei la 6 luni dacă avem o apă de la sursă foarte contaminată.

Am omis prețul apei din motive lesne de înțeles, apa de la rețea este destul de ieftină cât să nu fie luată în considerare că aruncăm 4L de apă pentru 1L de apă filtrată.

Ce scop în acvaristică are acest echipament?

Am decis în mod special să las la urmă detaliile despre cum se folosește în acvaristică acest echipament, în mare parte pentru că mi se pare destul de important să cunoști echipamentul și termenii folosiți înainte de a discuta la ce se folosește și cum.

În acvariile de apă dulce instalația de osmoză ne ajută să preparăm o apă după specificul bazinului dorit. Este un lucru știut sau foarte rapid aflat chiar dacă ești la începuturile acestui hobby că o apă improprie de la sursă este greu de corectat din punct de vedere chimic mai ales când vorbim de o apă dură.
Ori faci un acvariu care să se muleze pe calitatea apei de care dispui ori îți faci apa proprie. Lucru ce se poate realiza ușor cu ajutorul instalației de osmoză.

Toți parametrii apei discutați de mine pe acest site pot fi reduși cu apă de osmoză, este mijlocul cel mai comod și accesibil de a obține condiții propice pentru un bazin tropical când apa de la sursă nu se potrivește cerințelor unui astfel de bazin.

Din punct de vedere al costurilor, riscurilor și ușurinței în exploatare depășeste cu mult la toate aspectele o instalație de CO2. De ce se insistă mult pe acea instalație? Pentru că se găsesc cu mult mai multe articole despre cum îți pui la punct o instalație de CO2 dar nu una de osmoză inversă.

Uzul în acvaristica creveților

Instalația de osmoză ne permite să obținem o apă după necesarul speciilor ținute. Multe din ele având niște cerințe ce nu fac sens la prima vedere: kH 0, gH6-7, TDS 200ppm

Pare imposibil, și așa este dacă folosim apa de la rețea. În schimb, apa de osmoză are aproape toți acești parametrii de mai sus la zero, TDS-ul va fi un pic mai mare(6-12ppm) și nu ne rămâne decât să punem la loc ce a scos instalația din apă dar de data asta putem controla ce și cât punem la loc.

Apa evaporată poate fi completată cu apă de osmoză astfel încât parametrii să rămână stabili și să evităm acumularea în timp a durității ce nu se elimină prin evaporare.

Substratul activ este și el mult ajutat de folosirea apei de osmoză, se va consuma mai greu nefiind solicitat să neutralizeze carbonații. Folosirea apei de osmoză în conjuncție cu un substrat activ este la ora actuală o combinație ce permite ținerea speciilor cele mai pretențioase de creveți.

Uzul în acvaristica plantată

Deși pare a fi un echipament scos din filmele SF, aproape orice fel de acvariu poate beneficia de pe urma acestui echipament, de multe ori poate beneficia mai mult față de alte echipamente mai scumpe și mai complexe.

Grosul plantelor folosite în acest hobby provin din zone tropicale ale globului, sunt zone în care beneficiază de multa lumină și multe ploi. Apele din aceste zone sunt în mare parte ape sărace în minerale, duritate, carbonați.

Geologia specifică zonelor tropicale produce o apă acidă, slab mineralizată. Lucru ce nu se mai întâlnește pe măsură ce ne îndepărtăm de ecuator. Această instalație ne permite să “construim” o apă apropiată de specificul tropical, pentru că elimină componentele ce cauzează duritatea apei.

Ne-am obișnuit să folosim instalația de CO2, un echipament scump, periculos și complex doar pentru a reduce pH-ul și a fertiliza plantele cu carbon când în mediul tropical ele nu au o butelie să le facă să crească sănătos și viguros.
Neajunsul mare al acestei instalații este că nu va reduce duritatea apei și astfel te lovești de o limitare în creșterea plantelor.

Uzul în acvaristica marină

Acest echipament este cunoscut mai mult acvariștilor de apă sărată unde este obligatoriu și mai nou “crevețarilor”.

În acvariul sărat mulți contaminanți din apa de la rețea sunt letali coralilor. Fosfații, nitrații și alte elemente nu sunt tolerate de organismele marine de aceea este nevoie de purificarea apei înainte de uzul ei într-un astfel de acvariu.

Folosirea rășinilor deionizatoare în stagiul de postfiltrare este și ea des întâlnită la acvariile marine deoarece o cantitate suficient de mare de silicați și fosfați reușește să treacă de instalația de osmoză.
Deși într-o cantitate mică, cu timpul, au tendința să se acumuleze iar într-un bazin sărat alimentează diverse specii de microorganisme și alge nedorite, specifice mediului marin.

Instalația de osmoză nu se vrea a fi un panaceu al apei improprii, în funcție de specificul acvariului poate fi inutilă(ex.: acvariu de cichlide africane) dar grosul acvaristicii are numai de câștigat prin adoptarea acestui echipament.

În speranța că ai ajuns până în puctul ăsta cu articolul îți urez crevețărie fericită!